august 12, 2015

Proiecte

Ne propunem să ajungem la bunicuți și la copii mai des, să le punem în valoare talentele. Fie că e vorba de teatru, dans, muzică, lucru manual sau jocuri, vom organiza pentru ei evenimente unde societatea va putea să le aprecieze munca.

În fiecare lună ne dorim să organizam un eveniment pentru ca toți cei de la centre iși doresc să dea ceva inapoi comunității. Vor să fie puși în valoare și ne bucurăm că putem să îi ajutam. Astfel, printre cele mai importante proiecte al asociației se află:

  • Nepoți de Crăciun – Începând cu 2010, am organizat în fiecare an, în luna decembrie evenimentul „Nepoti de Craciun” unde am strâns alimente pentru vârstnicii din centrele de zi din Cluj. Acțiunea de strângere de alimente a avut loc cu o săptămâna înainte de Crăciun, în centrele comerciale din oraș. Clujenii inimoși care se aflau la cumpărături în ziua evenimentului, au donat alimente precum ulei, făină, paște, cozonac, conserve. Aceste alimente au fost selectate și puse în pachete, care înainte de sărbători le-au adus zâmbetul pe buze vârstnicilor din centrele de zi.
  • #FloriPentruFlorărese –  de 8 martie toate femeile primesc flori de la soți, iubiți, prieteni, colegii sau copii. Însă, doamnele care lucrează în florării și contribuie la bucuria altor femei nu primesc flori! Am dorit să schimbăm acest obicei și să le facem o surpriză plăcută florăreselor.
  • Zâmbet de copil – un proiect mai larg care este în plin proces de aprobare și implementare
  • ADAGIO, relaxare în pași de dans –  Dansul reprezintă o modalitate plăcută de activitate fizică în rândul vârstnicilor, aceștia bucurându-se atât de mișcare, cât și de muzică și de compania plăcută a colegilor lor. Dânsul îi ajută să socializeze și să simtă că învață ceva nou, ceva folositor și pentru petrecerile la care aceștia participă cu diferite ocazii. Activitatea fizică trebuie să fie pentru noi toți o plăcere, nu un chin. Prin practicarea regulată a dânsului, vârstnicii își mențin tonusul fizic și cognitiv și au o calitate a vieții mai bună.
  • Picnic cu bunicuții – O activitate simplă, dar cu un impact major asupra bunicuților. Ieșim în parc și ne bucurăm nu doar de mâncarea extraordinară, ci și de compania și poveștile bunicuților înconjurați de verdeață.
  • Iubirea nu are vârstă –  Este un proiect prin care ne dorim ca bunicuții care au rămas fără partener de viață, din diverse motive, să se întâlnească și să socializeze.

Proiectele unitare, care nu s-au repetat în timp le găsiți aici, iar raportul nostru de activitate îl puteți consulta aici.

1 thought on “Proiecte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *