YouthBuild Cluj împreună cu bunicuții pentru tineri

La finalul lunii aprilie celebrăm absolvirea celei de a treia generații YouthBuild Cluj, un program care încurajează implicarea tinerilor mai puțini favorizați în comunitate și bunăstarea proprie prin participarea la diferite programe de consiliere, dezvoltare personală, educație  sau deprinderi profesionale. Modelul programului  este dezvoltat de YouthBuild International în peste 15 țări din lume cu scopul de motiva și a învăța tinerii care nu parcurg o formă de învățământ pentru dezvoltarea acestora, atât personală, cât și profesională.

Pe ,,băncile școlii” YouthBuild Cluj învață cu drag și interes de la începutul lunii martie o grupă de 12 tineri cu vârste cuprinse între 16-35 cu gândul la un viitor mai bun. Ar fi păcat să nu vedem pentru un moment lumea prin ochii lor după primul curs la care au participat deoarece avem și noi de învățat de la ei. Prin prisma acestuia s-au cunoscut și ca spațiu de discuție au definit ce înseamnă pentru ei responsabilitatea și a fi diferit. Iar a fi diferit nu contează, pentru că indiferent de natura umană, oameni suntem toți.

Bunicuții au venit și de această dată în ajutorul nepoților lor. La un curs de coafor și manichiură al tinerilor, modelele au fost chiar bunicuții. Deși cursanții își aduceau pănă acum prietenii sau cunoscuții, noi credem că bunicii au fost modele mai eficiente de această dată. Știm că uneori gusturile nu se potrivesc, iar părerile despre ce arată bine sunt diferite, tocmai de aceea bunicuții sunt cei mai potriviți clienți. Pe cunoscuți poate reușești să-i convingi că arată bine cum zici tu, dar bunicuții  trecuți prin viață știu deja.

 

Implicarea buncuților la seminariile în care tinerii au pus în practică ce învățaseră până la momentul respectiv a venit ca un real ajutor. Știm cu toții că bunicii noștri dragi sunt persoane mai speciale, deci a fost un bun exercițiu al cursanților pentru întâlnirea cu viitorii clienți.

Tinerii au avut ocazia să exerseze cum pot satisface cerințele clientului, dar și să realizeze ce comportament trebuie să adopte față de aceștia.La final însă toată lumea a fost mulțumită.Și dovada că tinerii și-au dat toată silința la cursuri o reprezintă bunicii.

 

 

1 thought on “YouthBuild Cluj împreună cu bunicuții pentru tineri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *