Facem o grămadă de lucruri frumoase în cadrul asociației, proiecte care ne încarcă cu energie pozitivă când vedem rezultatele și impactul pe care-l au asupra beneficiarilor.
Așa cum în 2012, datorită faptului că proiectul Nepoți de Crăciun a crescut până la punctul în care am fost nevoiți să ne organizăm într-o formă juridică pentru a putea crește și mai mult, așa și asociația Magic People, împreună cu proiectele pe care le desfășurăm, au crescut până la punctul la care dacă nu angajăm pe cineva, ne vom plafona… și ar fi păcat să nu creștem în continuare numărul beneficiarilor.
Asociația Magic People nu a avut niciodată niciun angajat, totul a fost făcut voluntar de către noi (Dan Ciulea și Cristian Gog) și de oamenii măriminoși care au hotărât de-a lungul anilor să se implice activ în campaniile pe care le derulăm.
Datorită faptului că anul acesta, ca în fiecare an de altfel, ne dorim să creștem și mai mult numărul de proiecte și benefificari, avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de un om bun. Un om dedicat și harnic. De tine!
Dacă vrei să faci parte dintr-o echipă mică, dar cu suflet mare, dacă vrei să vezi și să înveți ce înseamnă un proiect de la A la Z, dacă vrei să treci și să experimentezi toate stadiile și să pui mâna în toate etapele proiectului, dacă vrei să înveți comunicare, organizare și implementare, atunci dă-ne un mail pe asociatia@ magicpeople.ro cu CV-ul tău.