Luna aceasta este despre ele. Despre ființele care ne sunt de cele mai multe ori alături, care ne răsfață cu cele mai delicioase bunătăți, care ne ajută să creștem, să devenim, care ne ascultă indiferent de circumstanțe, de data aceasta despre bunicuțe.
Din suflet pentru suflete dragi nouă am încercat să creionăm o parte din primăvara bunicuțelor de la Centru de Vârstnici nr. 1 și 2 din Cluj-Napoca. Și pentru că ele sunt speciale le-am oferit câte o floare cu ocazia zilei de 8 martie.
Le-am surprins la diverse activități. Unele dintre bunicuțe jucau Rummy, șah, pictau frumos sau chiar făceau puțină mișcare, însă o activitate comună au fost zâmbetele care ne-au făcut și nouă ziua mai bună și care au fost extrem de largi. Emoții sincere și intense s-au simțit din ambele părți. Noi pentru că am reușit să le facem să se simtă minunat și ele pentru că s-au bucurat ca niște copii de un gest mic dar din inimă.
Mulțumire, apreciere și fericire am transmis cu ajutorul prietenilor noștri de la La Vie en Rose care au pregătit aranjamentele pentru bunicuțe și cărora le mulțumim.