Este mult să numeri până la 91, dar să-i mai și trăiești. Atât de mulți ani încât te întrebi prin câte situații poate să treacă un om până la această vârstă. Probabil în atâția ani ai timp să vezi de toate și să trăiești la fel. Am fost curioși, din nou, să aflăm povești din diverse etape din viața unei bunicuțe dragi nouă. Pentru că după cum știți, noi avem mulți bunicuți și sperăm să le ascultăm tuturor măcar o parte din poveștile care le-au consacrat viețile și peste care s-au așternut zeci de anotimpuri de întâmplări.
Parcursul bunicuței noastre nu a fost tocmai cel mai ușor. Provenită dintr-o familie cu 9 copii, în mai 1942 aceasta se destrăma ușor. Bunica, la doar 13 ani părăsește satul natal, Agrij, pentru a merge la București odată cu ocupația maghiară. După o săptâmână petrecută pe tren, pe 4 mai 1942 aceasta ajunge în casa lui Ion Brătianu, prim ministru al României la acea perioadă. Pare incredbil cum la această vârstă draga noastră își amintește momentele marcante ale vieții ei. Am întrebat-o cum a ajuns tocmai acasă la Ion Brătianu. Ei bine, printr-o cunoștință de familie, bunicuța și-a petrecut timpul cu fata acestuia și a însoțit-o la anumite evenimente și întâlniri.. Și tocmai ea a fost aleasa deoarece în familia își dorea o fată din Transilvania. După ce pleacă din casa Brătianu, fiind singură la București se angajează într-o distilerie unde lipea etichete. Fără laude, dar bunica era atât de harnică încât o dată a primit echivalentul a 4 salarii într-o lună. Și așa a început să-și pună în ordine noua viață de la capitală. Pasiunea ei încă de la acea vârstă era de a croșeta. Astfel în pauzele de masă, cu o mână mânca și cu alta își croșeta diverse obiecte vestimentare sau de decor, pentru că-i plăcea să fie frumos când primea vizite. O întâmplare tristă se petrece la 27 august 1947. După ce se întoarce de la muncă realizează că toată încăperea în care locuia era goală, toată munca ei depusă cu efort și drag, nu mai era acolo. Cineva a intrat în casa ei și i-a luat toate lucrurile. Dar bunicuța noastră dragă nu a renunțat și a luat-o de la capăt. Momente pe care și le amintește cu drag din timpul petrecut la București sunt cele în care mergea în vizită la verișoara, care era bona regelui Mihai. Povestește cu entuziasm cum se simțea de măgulită când purta conversații cu regele Carol, despre care susține că a fost o persoană deosebită.
Trecuseră anii, iar ca orice fată la acele vremuri urma să fie curtată de către băieți. După un timp locuiește cu tatăl la București, iar într-o zi primește o vizită de la cunoștințe din satul natal. Unul dintre băieți, la finalul vizitei, o cere de soție, dar aceasta refuză susținând că este prea tânără. Însă nu a mai legat nici alte prietenii la București în puținul timp în care a mai locuit acolo. Deoarece în decembrie 1947 se întoarce în Transilvania, acasă. Motivul întoarcerii în satul natal nu a fost unul întemeiat și nicio decizie spontană. Cei care nu se înscriau în partidul comunist erau concediați, iar aceasta a refuzat vehement.
Nu avea cum să-și imagineze, însă se pare că vizita pe care a primit-o la București urma să-i marcheze viața. De Crăciun primește o nouă cerere în căsătorie de la același bărbat. Întrebati fiind părinții, ,,Ne-o dați pe Lenuța în căsătorie?”, răspunde ,, Eu să mă căsătoresc? Nu.” Bărbatul înroșește și pleacă. Dar, reușește să o cucerească la un târg din sat cu o replică chiar banală, povestește bunicuța cu dor. De ziua recoltei, sărbătoare anuală la ei în comună, cei doi se întâlnesc. ,, Ascultă domnișoară…tot un copil rău ești? Nici acum nu te măriți cu mine?” Aceasta acceptă într-un final. Din dragoste pentru viitoare soția, bărbatul construiește o casă, a lor, unde urmau să trăiască ca o familie alături de copiii lor. În octombrie, ea la vârsta de 23 și el 31 își unesc destinele. Din păcate se vedeau rar, deoarece soțul era șef de mină. Își vorbeau prin scrisori. Au fost binecuvântați cu doi copii, o fată și un băiat. Astfel ea se ocupa de casă, avea grijă de copii și își reia vechea pasiune de a croșeta. Anumite lucruri le dădea în sat spre vânzare. Se întoarce soțul acasă, dar din păcate acesta moare la 43 de ani, iar aceasta rămâne singură cu cei doi copii, pentru totdeauna.
Acum însă se bucură de nepoți, strănepoți și se mândrește că a crescut mulți copii. Iubește atât de tare copiii, încât la această vârstă a dorit să adopte unul.
Am întrebat-o care consideră că este secretul longevității. Nu vă imaginați că este nu știu ce dietă , sau fel de mâncare, sau o băutură magică. Este faptul de a fi bun și echilibrat. Bunicuța consideră că trebuie să fii liniștit sufletește indiferent de anumite lipsuri din viață. Să fii dispus să ajuți și să susții oamenii din jurul tău poate reprezenta o satisfacție pe care din puține locuri o poți culege.
